Ce e acela gen și de ce se bate lumea pe așa ceva?

 

 Bună ziua, dragă cititorule, și bine ai revenit la ”Radu încearcă să explice”, blogul unde eu, Radu, explic lucruri în așa fel încât să le înțeleagă și ăștia ca mine.

  Astăzi voi încerca să explic altceva, ceva ce nu ține de istorie sau de cultură generală, ci despre un subiect plictisitor cu spume, dar prezentat ca ceva foarte controversat de către cei ce habar nu au despre el.

 Astăzi voi vorbi despre gen și voi încerca să explic de ce sunt bisericoșii așa de porniți împotriva acestui cuvânt.

   Așadar ce e ăla gen și de unde vine ideea asta?

Gen e un concept din gramatică  și este o carcteristcă a unui substantiv de a se acorda cu alte părți de vorbire. Așa zicea profa de pregătire la română de clasa a 8-a,  așa zic și eu că nu am mai învățat nimic la gramatică  de pe  atunci. Genul ăsta gramatical e ceea ce face posibile glumițele alea cu ungurii care zic o brad frumos sau un pâine ori glumele despre cât de imposibilă e  limba germană și das, die, der al ei.  Dacă stai olacă și judeci ca un moldovean înainte de fermentarea mustului, dezacordul asta de gen e ceva ce supără la ureche fără să-ți dai cu adevărat seama de ce.   Nu e ca și cum un brad e de sex masculin sau feminin. Orice brad are și conuri care produc polen, dar și conuri care sunt polenizate. Bradul nu e nici mascul nici femelă însă oamenii au stabilit că în limba română bradul e masculin și pâinea e feminin.

  Pornind de la o constatare cam ca  ce a moldoveanului lucid de adineauri, un psiholog american pe nume John Money a început să se gândească și el prin anii '60 la faptul că și noi oamenii avem niste carcteristici sexuale primare pe care o privire de la brâu în jos o poate constata, niște caracteristici secundare determinate de cele primare (de exemplu felul în care facem pișu), dar și niște caracteristici sexuale ce nu au nimic în comun cu cele prmare ,ci au fost practic atribuite de societate ( de exemplu lungimea părului sau culoarea hainelor).

     Nenea ăsta lucra la un spital universitar de prestigiu numit John Hopkins și era specializat în hermafrodiți, adică unele din cele mai rare probleme de diferențiere sexuală. Adică acolo unde o privire jos nu poate hotărâ dacă acel copil e de sex masculin sau feminin. Acești pacienți erau operați și doctorii hotărau dacă acel copil o să fie fată sau băiat în funcție de ce i se părea doctorul că e mai bine dezvoltat.  Doctorul Money era de părere că operațiile astea sunt bune  pentru că, de fapt,noi învățăm de la societate să fim băieți sau fete, adică suntem socializați să ne placă o culoare și să ne comportăm într-un mod.   Practic să jucăm un rol în acord cu ce cere societatea de la noi.  Prin anii '60,domnul psiholog a avut șansa unică a unui experiment științific (singurul de până acum). În cadrul unei operații de mutilare genitală, acceptată în societata vestică, numită circumcizie, unui băiețel pe nume David, i-au tăiat cuculețul din greșeală în timp ce fratelui său geamăn nu i-au tăiat decât atât cât cere operația. Doctor Money a convins familia să îl castreze pe David și să îl crească precum  o fată. Din moment ce caracteristicile sexuale primare determină pe cele secundare,iar societatea hotărăște că tu ești băiat sau fată pornind de la caracteristicile primare, dacă nu mai există caracteristici primare masculine și societatea te consideră fată, practic vei crește o veritabilă mândruță.  

Te-am pierdut până aici? 

  Familia lui David îl crește pe acesta ca pe o fată și psihologul prezintă operația ca un succes pentru că acel copil chiar credea înainte de pubertate că e domnișoară. Doar că la debutul adolescenței, David a realizat că nu e fată și a suferit o depresie acută ce l-a bântuit toată viața și a dus la sinuciderea acestuia în anul 2004. Bineînțeles că Money a omis amănuntele astea din studiul său. Deci per total,  un succes ca al naționalei de fotbal a României la mondialele din ultima vreme ce, însă nu a descurajat fanii.

  Ideile lui John Money au trecut mai departe pentru că în timpul vieții, lui individul a reușit să se mențină ca o autoritate în domeniu și a ajuns să influențeze gânditori precum Judith Butler și nu numai. 

   Doamna asta filosof a luat ideea de gen ca impus de societate și a ajuns la concluzia, în cartea ei  Gender Trouble, că genul este rolul în sine pe care îl jucăm separat de partea biologică. Practic eu pot să joc rol de tată  unor copii adoptați. Biologic nu sunt ai mei, dar practic am grijă de ei și îi cresc ca și cum ar fi carne din carnea mea.  Cartea ei a devenit  populară în anii '90 în rândul studenților americani de la teatru și film, litere și științe sociale, în parte și datorită faptului că limbajul ei e foarte dificil, cu note aparent științifice, dar ideea centrală e destul de simplă și ușor de priceput. 

 Practic, cartea ei era pentru cei ce nu pricep știință ,cam ce e un cămătar pentru cei ce nu pricep cum funcționează băncile.

  De la studenți, cu ajutorul industriei culturale americane, aceste idei au ajuns la toți cei ce: se focusează, randomizează ori folosesc alte expresii ce "fac sens" pentru ei, dar nu pentru limba română.

    Și ce au bisericoșii cu genul  dacă genul nu are nimic de a face cu sexul? 

Teoretic sau practic?

  Genul ăsta așa cum îl explică tanti Judith Butler e un fel foarte tocilăresc de a vorbi despre sex fără însă să folosesti cuvinte urâte ca puțulică și păsărică.  Mie unul mi-a amintit de felul în care vorbesc oamenii ăia de familie bună ce nu-și lasă copiii să se joace în parcarea din spatele blocului că învață prostii de la copiii muncitorilor, dar asta e o părere personală născută din ignoranța mea în privința oamenilor din familii burgheze.  Colac peste pupăză, femeia are ghinionul să fie evreică  și știm cu toții că nimic nu sperie un creștin habotnic ca idea că un evreu îl va lua la bani mărunți despre fanteziile și frustrările  lui sexuale.  

  Ce face cu adevărat ca genul să fie o sperietoare a conservatorilor este însă dincolo de sex. Vezi tu, dragă cititorule, conceptul ăsta de gen nu se ancorează în cunoaștere științifică  de aia hardcore ca bilogia, ci pe o formă de cunoaștere bazată pe experiență directă, cam cum e și  teologia sau filosofia ori disciplinele sociale cu pretenții de științe.

Ideea de gen pare credibilă dacă o iei la bani mărunți, dar nu precum idea de evoluție ori selcție naturala ci cu  ideea de dumnezeu (vezi imediat de ce e cu d mic). Vezi tu, știința este incapabilă să probeze existența sau inexistența divinității din același motiv pentru care nu poate nici sa demonstreze că în jurul Pământului nu se rotește un ceainic invizibil, ce nu emite nici o radiație detectabilă  și nu poate să fie atins. 

 Genul e ceva credibil petru că știm cu toții că e puțină actorie în a fi "un macho" sau "o fată cuminte" așa cum e puțină actorie și în a fi un habotnic practicant. Până și numele o spune: practici ori faci pe durul sau pe mironosița. Problema cea mai mare a bisericoșilor cu genul este că acesta reprezintă un alt joc la fel de credibil ca al lor, dar care are alte reguli, însă cu același premiu. 

Acest premiu e o viață trăită în acord cu natura aia cea mai adâncă a individului. 

Dacă ești creștin, această natură  e bucata ta de divinitate suflată de Big Boss peste Adam și Eva, dacă ești de alt gen,atunci e vorba de identitatea ta exprimată prin sexualitate ca forță a naturii.

Mai ții minte când ziceam de faptul că în bancuri ungurii zic o brad? Păi în ungurește nu există genuri ca în română, iar românii fac atac de acord când trebuie să potrivească genul în limba germană. Practic, religioșii au limba lor creată cu acorduri și convenții (de exemplu că trebuie să scrii cu D mare Dumnezeu) pe care cam toți a trebuit să o vorbim în ultimele două milenii, iar ăștia cu genul vin și le demonstrează că se pot purta conversații la fel de inteligente și într-o altă limbă la fel de plină de acorduri și de convenții gramaticale. După ce știința le-a luat controlul asupra adevărului în  lume, acum cei cu studii de gen vin și le confiscă însăși gramatica realității, lăsându-i pe conservatori chiar cu nimic.

Bine, mă! Și până la urmă e adevărat genul ăsta sau nu?

  Răspunsul personal e că este la fel de adevărat ca Dumnezeu sau un substantiv având rol de subiect într-o propoziție despre brazi. Dacă mă duc la magazin, nu pot să-mi iau un metru cub de substantive așa cum pot să-mi iau un metru cub de blană de brad . În același timp, nici nu pot să mă înțeleg cu vânzătoarea fără să am substantivele la mine.