Bună ziua, citiorule, și bine ai (re)venit la Radu încearcă să explice. Blogul unde eu, Radu, explic lucruri cât mai complexe astfel încât să înțeleagă și cei ca mine.
Astăzi vom vorbi despre Chile și protestele ce au loc acolo și mai ales de ce ne interesează pe noi, buricul mondial al lumii, de problemele celor de la capătul celălalt al planetei.
Păi simplu....
Chile este cea mai performantă economie din America latină. E frumoasă, plină de mine bogate în orice vrei : de la metale rare pe care le găsești în bateria de mașină Tesla și IPhone hătșpe, până la mine de ciocolată de aia calitatea întâi de ai vrea tu să mănânci, dar ești sărac... ca mine. Economia chileană bubuie, investițiile străine sunt pe val, iar sistemul lor de pensii private este așa de performant financiar că întreaga lume încearcă în zadar să-l copieze, DAR locuitorii au ieșit în stradă de la o majorare de 30 de pesos la cartela de metrou.
De la minele de ciocolată li se trage!
Băh... adică bubie economia și ăștia se supără pe cartela de metrou?!! Sigur bagă ciocolată?
Bineînțeles că... practic da. Dar totul este mai complicat oleacă!
Adică.
Chile este un paradis al pieței libere... Raiul banului fără restricție! Cam tot ce a putut fi priviatizat a fost privatizat, exploatarea resurselor ca lemnul, subsolul și apa sunt la liber, iar corporațiile au dreptul garantat de a trimite banii acasă cam cum trimitem noi, românii, pachete de prin Anglia și Spania, la mama, în orașele părăsite ale moldovelor țării. Bineînțeles că mamele corporațiilor nu sunt ca mamele noastre, ci mai mult ca mama lui Oprișan de la Vrancea, așa că și ele au grijă de cine are grijă de ele... murături, slăninuță, donații astfel încât să câștige cine trebuie alegerile.
Asta a făcut ca cei de la vârf să fi profitat enorm de pe urma privatizărilor, în timp ce ăia de jos au luat cam ce luăm și noi.
De unde le-au venit chilienilor ideile astea năstrușnice cu piața liberă?
Cum zicea și Tudor Chirilă, pe vremea când era tânăr și cool: "Americanii-s de vină!"
Chile nu a fost mereu așa! Adică plină de săraci și exploatată de bogați a fost de când au colonizat-o prima dată spaniolii și i-au înrobit pe localnici, dar așa de nasol ca acum, a început să fie d-abia în a doua jumătate asecolului al XX-lea.
Situația era nașpa prin anii '70, înaintea erei telefonului inteligent. Era atât de nașpa, că la putere a ajuns un nene, medic de meserie, pe nume Salvador Allende. Omul era așa, ca un bunicuț intelectual care credea că țara lui nu ar trebui să fie exploatată de companiile americane ca o colonie ordinară, ci că resursele ar trebui să fie folosite pentru binele poporului. Un anti globalist ordinar! Pe românește omul nostru era un socialist, dar de pe vremea când socialiștii erau Che Guevara și nu băiețele cu tricouri cu Che Guevara.
Bineînțeles că americanii au înebunit de fericire când l-au auzit!
Cum americanii respectă freedom și democracy, au început să caute o metodă de a scăpa de guvernul ales democratic. Un grup de militari au fost mai mult decât fericit să îi ajute și să atace palatul prezidențial cu tancuri și avioane. Președintele Allende a luptat cu arma în mână împreună cu gărzile sale de corp împotriva armatei ce l-a asediat, dar când totul a fost pierdut, a preferat să se sinucidă, iar armata a preluat conducrea... democracy and freedom frate!
Noul șef al statului era un alt bătrânel de ăsta cu figură paternă, general de armată într-o armată specializată în lupta contra propriului stat. Augusto Pinochet era genul de om ce părea perfect din punctul de vedere al americanilor. Militar, tăcut, tătos și dedicat ideilor pieței libere. Hobbyurile lui Pinochet includeau aruncarea dizidenților politici din elicopter direct în ocean, executatarea femeilor cu vederi de stânga imediat după ce acestea dădeau naștere și darea spre adopție a copiilor către familii tradiționale de militari precum și caravane itinerante ce călătoreau din cătun în cătun lichidând opoziția, numite chiar Caravanele Morții.
Tataia ăsta avea nevoie de experți finanțiști, așa că a chemat un grup de băieți cu școala făcută în America pentru a face economia să duduie pe principii Liberale : stat minimal, privatizare, investiții, dereglementare... cam ce vor liberalii și la noi și peste tot în lume.
Jose Piñera, un economist școlit la Chicago, a ajuns ministul pensiilor și al muncii, a pus umărul la crearea unui sistem privat de pensii care să aducă un profit extraordinar prin investiții și management financicar performant, dar care a făcut ca pensionarii să o pățească grav.
Pinochet a fost dat jos de la putere și a fugit în Marea Britanie la o altă adeptă a liberalismului economic despre care poate voi vorbi odată.
Țara a revenit la democrație și a continuat să crească economic... Până a venit criza.
Mai ești?
Miguel Juan Sebastián Piñera Echenique, președintele statului, este fratele tipului cu pensiile. Tipul este putred de bogat! Are bani de-l supără! Ca să parafrazez un clasic.
El și o mână de familii au făcut averi colosale în timpul lui Pinochet, iar acum, că țara a început să scârțâie, îi pun pe săraci să plătească pentru asta că de... săracii sunt leneși și stau pe ajutor social.
Nu-i așa, domnule Orban?
De ce ne privește pe noi așa ceva, mă Radule? Ce, noi nu suntem de ăștia cu nume lungi și complicate!
Ne privește, boss! Ne privește rău de tot!
Partidele care vor forma guvernul, acum că am scăpat de prostia pământului, au idei de astea Liberale economic. Nici măcar nu le ascund! Sunt o ceată întreagă la PNL care d-abia așteaptă să ardă paraziții de la stat, asistații și toți ăia care nu sunt productivi. Fără salariu minim, pensie minimă, privatizarea serviciilor publice...etc
Așa ziceau și ăia în Chile, boss! Tăiem de la stat, privatizăm! Dereglementăm! de au ajuns pensionarii lor să fie și mai săraci, iar bogații lor să fie mândria continentului american.
Ne privește! Dacă nu începem să protestăm la timp împotriva lor ca să înțeleagă că scopul statului nu este profitul, ci prosperitate cetățenilor, o să ajungă și la noi armata să ne împuște pe străzi pentru că spargem vitrina multinaționalelor. Nu am nimic împotriva libertății individuale, dar nu vreau să văd soldații împușcând pe stradă protestatari ce protestează împotriva prețului de la metrou. Credeți că exagerez? poate! Poate mi-a ajuns gazul inhalat de la Social Democrații ce au încercat să ne disperseze, măcar Liberalii să nu mă omoare.
