Astăzi nu vreau să explic, ci vreau să punem puțin lucrurile în perspectivă folosind la ceva util istoria de an terminal la care, sincer, nu am fost atenți la școală.
Dragă cititor(oare),
Dacă te nășteai în anul 1900 și nu în zilele noastre, viața ta ar fi arătat cu totul altfel.
Probabil că te nășteai la țară (96% dintre noi am fi în exact aceeași situație) într-o familie numeroasă, plină de dragoste, dar aproape lipsită de hrană pentru că părinții tăi munceau pământul boierului și primeau exact cât considera boierul (sau arendașul lui) că merită (exact ca într-o piață liberă neoliberală).
În anul 1907, deci când aveai vârsta de 7 ani, armata română a reprimat sângeros răscoala tărănească (ultima răscoală feudală din Europa), iar tatăl, fratele sau alții din sângele tău ar fi fost în lanțuri, fie mort chiar acolo, sub ochii tăi.
Poate aveai noroc și ajungeai la școală. O clădire trainică, unde învățai carte cât să te semnezi, dar și ce înseamnă autoritatea și pedeapsa fizică.
În anul 1914 începea războiul, dar tu nu ai fi aflat decât atunci când armata ar fi venit să ia flăcăii la oaste cu arcanul. Tu, la 16 ani (sau cineva drag tie), ai fi mărșăluit să treci Carpații încălțat în opinci, cu o pușcă veche și cu o săptămână de rații în desagă. Poți să-ți imaginezi asta? Tu acolo ca adolescent?
Poate de-abia împlineai 17 când armata română era îngenunchiată, iar familia ta flămândă și înfrigurată se refugia în Moldova împreună cu familia regală, căci Bucureștiul și două treimi din țară se aflau sub bocanc stăin.
Chiar sub ochii tăi: molima, foamea și războiul se întreceau să vadă cine poate aduce mai multă moarte și îndurerare, iar lumea și țara părea să ia sfârșit.
Ai avea 18 ani în anul unirii. Poate ai mărșălui să alungi bolșevicii sau grofii și să ridici jugul de pe grumazul fratelui tău român. Un eliberator înfrigurat și flămând, dar plin de simțul datoriei.
La 19 ani poate erai în drum spre Budapesta, hărțuit de gherilele sovietului ungar sau poate așteptai vești de pe front și cineva drag să se întoarcă, iar regele să facă ce a promis.
Să dea pământul izbăvitor de servitutea boierului.
Gripa bântuia prin lume și cei pe care nu i-a luat războiul și tifosul mureau acum în mai puțin de o săptămână.Tineri, frumoși, prieteni de horă, scăldat și de cumpănă în viață acum zăceau albi și reci. Îi îngropai claie peste grămadă de parcă nici nu ar conta. Tu ai fi mers mai departe și ai fi întemeiat o familie după rostul omului... Pământ aveai puțin, dar măcar erai liber(ă) de boier și de arendașul lui.
La 29 de ani, în iarnă, cădea bursa într-un loc de care nu ai auzit decât de la cei ce au văzut filmele de la kinoteatr sau cinema și la 30 de ani erai falit căci economia planetei se prăbușise, iar cineva a hotărât că pământul tău plătit cu sânge nu valora mai nimic. Iarăși nevoi! Iar politicienii se ciondăneau care să fure și niciunul nu făcea nimic pentru prostime.
La 40 de ani te-a lovit cutremurul. Pământul s-a căscat, iar dealurile au plecat la vale. Bucureștiul era distrus, dar asta nu era nimic față de ce venea.
Întreabă-te!
Ai fi căzut în genunchi? Înmărmurit(ă) să auzi vocea regelui la radio, ce-ți spunea că tot sângele vărsat și tot scrificiul tinereții a fost în zadar, iar cei ce se jurau să apere patria acum semnau dezmembrarea ei?
Cum te-ai fi simțit? Tu, Părinte! Să-ți sărute copilul mâna și să-și sărute frații apoi să-l duci să plece la război. 41 de ani de viață și deja Al Doilea Război Mondial. 4 ani de lipsuri și rechiziționări. Poate aveai noroc și copilul tău scăpa sau poate era unul din sutele de mii de morți și prizonieri ce au luat calea Siberiei.
La 44 de ani tunurile rusului se auzeau deja în depărtare, iar aviația inamică ți-ar fi omorât și vitele dacă nu le țineai blajine, acoperite de praf, pe post de camuflaj ca să nu se vadă pe câmpul ars de soare. Apoi avioanele aliaților au fost înlocuite de avioanele nemților și războiul a continuat cu lipsuri și rechiziționări până când tu ai împlinit 45 de ani....apoi seceta și o foame cum nu ai simțit vreodată.
Boabele câmpului erau atât de seci că nici nu puteau fi sparte de piatra morarului. Ca să nu-ți moară copii, câți mai aveai, a trebuit să-i dai de acasă. Tu cu mâna ta să-i sui în car conștient că fie le plângi de dor la fereastră, fie le plângi de milă la căpătâi.
Nici 50 de ani nu aveai.
La 50 și puțin ar fi venit comuniștii după pământ. După pământul ăla cerut la 1907 sub plumbul soldaților, pământul ăla promis de rege atunci când neamțul a atacat la baionetă. Pământul ăsta care ți-a hrănit copiii, câți mai aveai, ca să îi faci oameni cu școală la oraș. Semnai? Acceptai bătaia și batjocura? Te ridicai precum tăranii din Cudalbi și zeci de alte sate de pe tot cuprinsul țării astea oropsite?
Te ridicai, Gheorghe?Te ridicai, Ioane?
LA 77 de ani pământul se căsca din nou de parcă voia să se întoarcă cu susul în jos.
Apoi lipsuri și iar lipsuri până ce la 89 de ani, în ziua de Crăciun l-ai fi văzut pe ”tovarăș” și pe ”savantă” împușcați la televizor. Și te-ai întreba ce părere o avea Cel de Sus de așa ceva în zi de praznic?
De unde să știi ce urmează? Ce e aia tranziție și democrație? De ce un om chibzuit o viață întreagă de peste 90 de ani trebuie să facă foame cu inflație de 300% și o pensie de nimic? Cum e țara săracă dacă grâul crește pe câmp din sânge și sudoare, iar apa râului curge încet spre Dunăre așa cum și viața omului se scurge spre capăt?
Și într-o zi totul s-ar fi sfârșit, dar la televizor se discută despre marile probleme ale zilei pentru că așa sunt sfârșiturile măreț de mici. Neobservate.
Dar asta nu a fost viața ta! Nu-i așa? Nu a fost nici viața mea sau a părinților, majoritatea născuți în fereastra de prosperitate a anilor 60-70 ori la finalul comunismului.
Nu! Viața ta și a mea e total diferită! Avem Netflix și youtube, iar în bucătărie este o cutie ce ține iarnă chiar și în inima verii unde avem pitit potol pentru o lună.
Noi, dacă suntem mai grizonanți, s-ar putea să ne amintim lipsurile copilăriei cu o notă plăcută de nostalgie căci ”noi am trăit, nu ca ăștia tineri”, dar să nu știm de lipsurile altor copilării.
Dragă cititor, ce ai ajuns până la capăt prin vorbăraia asta a mea: fă și tu un sacrificiu și poartă o măscuță în spații dotate cu aer condiționat că nu dau nemții cu gaz. Suportă și tu un disconfort că nu-ți suflă arendașul în ceafă. Nu o face pentru mine sau pentru pensionara aia nebună, ci pentru acei oameni ce au trăit părți din povestea asta lungă în care (cu puțină imaginație) ai trăit și tu preț de câteva momente.
Acum nu este greu! Lor le era greu și totuși au trăit prin greutăți și disconfort, molime cumplite ce o fac pe asta să pară mizilic, au trecut prin război și foamete.
Protejându-te pe tine îi protejezi și pe cei din jur!
No comments:
Post a Comment